Carti la reduceri @Facebook

Reduceri la carti online! Cele mai noi si frumoase carti de citit online si cu reduceri bune! Carti online ieftine.

Cauta o carte la reduceri


... sau descopera sutele de recenzii la carti oferite de blogul Reduceri la carti. In biblioteca online gasiti o sumedenie de articole despre carti pentru copii, carti de dezvoltare personala, beletristica si multe alte carti. Spor la citit!

joi, 15 iunie 2017

În spatele blocului scrisa de brasoveanca Mara Wagner


În spatele blocului scrisa de Mara Wagner

Mara Wagner s-a născut în 1975 la Brașov, unde și-a petrecut copilăria. A absolvit Liceul German Johannes Honterus din Brașov și Facultatea de Limbi și Literaturi Străine din cadrul Universității din București, oraș care a și adoptat-o și unde locuiește în prezent, cu partenerul ei și cei doi copii

Mara Wagner debutează la editura Nemira în colecția Cuaternar cu romanul În spatele blocului – o carte despre copilăria și adolescența petrecute în comunism, cu toate jocurile și micile ritualuri care colorau viața într-o epocă gri.

În spatele blocului, de Mara Wagner – un roman despre lumea și jocurile copiilor și adolescenților din comunism

Pentru toți copiii din anii ’80, în spatele blocului începea o lume în sine, cu jocuri, prietenii, cutume și reguli proprii. În spatele blocului îți dădeai întâlnire prin bilețele trimise „cu poșta“ prin prieteni și „ți se cerea prietenia“, tot acolo săreai coarda, jucai elasticul, leapșa, hoții și vardiștii. Pentru mulți dintre adulții de azi, mare parte din copilăria și adolescența în comunism s-a petrecut în spatele blocului, nu doar la cozi pentru alimente pe cartelă și învățat pentru examenul de treaptă. În spatele blocului nu erau parcările pline de mașini de azi, erau comunități de copii mai mari și mai mici, de adulți și bătrâni, o lume a socializării greu de înțeles pentru indivizii solitari ce am ajuns douăzeci și ceva de ani mai târziu.

O vedem pe Maria și acasă. Aflăm despre un tată violent. Îi descoperim prima iubire. Aflăm despre cartele în baza cărora se puteai lua mâncare și vedem și cum e când cartela fusese bifată pentru toată luna, dar mai erau câteva zile până la final și mâncare în casă nu mai era. Citim despre cozi și „programul” apei calde.

Vom și călători alături de Maria – la mare. Și la o înmormântare. Și petrecem și un Crăciun în vremea comunismului alături de ea și de celelalte personaje: vecini, prieteni, rude.

În romanul Marei Wagner imaginile gri ale ultimei perioade comuniste, cea ținută minte mai ales pentru lipsa de alimente, căldură și curent, sunt străbătute de culori vii și o doză sănătoasă de optimism. Un roman pentru tinerii de atunci și pentru tinerii de azi, pentru reamintire și pentru ținere de minte, despre viața obișnuită a unei adolescente ce se descoperă pe sine într-un univers care pare să-i scape de sub control.

„Proză a adolescenței sub comunism, din seria confesională, scrisă cu implicare și cu talent, cartea Marei Wagner se integrează unui trend literar născut din nevoia unanimă de a mărturisi despre o lume întunecată. Cu grijă pentru poveste, romanul degajă emoție autentică, participare și nu în ultimul rând o vocație a dialogului.“ Doina Ruști

„În spatele blocului” se citește ușor și se constituie într-o posibilitate pentru tineri de a afla mai multe despre cum era „pe vremuri” – 30 de ani e ceva… – și pentru cei de 35 de ani să își amintească de copilărie sau tinerețe. De la decorațiuni din casă și până la emisiuni de la televizor (inclusiv cele cu pionieri sau Cascadorii râsului) și modul în care se obținea „brânza de vaci din lapte, printr-o metodă originală care implica tifoane dense, pline de lapte prins, agățate deasupra căzii și lăsate la scurs vreo două zile” (p. 69), toate sunt incluse/rememorate aici.

Cartea În spatele blocului scrisa de Mara Wagner este disponibila la Libris si Nemira.

libris.ro



Aboneaza-te si primeste pe email cele mai noi carti aparute in magazinele online
primind cele mai mari reduceri la carti. Descopera cele mai frumoase carti de citit online direct in casuta de email.